Când visăm portocaliu, oare ce înseamnă? Dar când visăm porci? Nu, nu ne interesează acum, acum dorim să aflăm câteva motive care stau la baza faptului de a visa. Aici dorim să aflăm ce este REM, ce fel de vise avem în faza REM a somnului şi ce fel în fazele non-REM. De la Freud la neurologia modernă sunt câteva schimbări; acum lucrurile sunt explicate ştiinţific, deşi o neclaritate încă se încăpăţânează să rămână: care este rolul pe care visele îl poartă? 

shutterstock_103337573

Uneori, când ne facem planuri de viaţă, visăm cu ochii deschişi. Dar pe acelea le ţinem pentru noi, în schimb ne place să povestim visele din noaptea precedentă, în care legile fizicii nu se mai aplicau şi în care ne simţeam ori invincibili, ori neputincioşi în faţa a tot soiul de minuni ale lumii sau de dezastre naturale.

Până la urmă, de ce visăm? Care este scopul viselor, ce rol au ele în viaţa noastră? Sigmund Freud spunea în 1900 că ”interpretarea viselor este calea regală spre cunoaşterea activităţilor inconştiente ale minţii.”

Astăzi interpretăm visele dintr-un cu totul alt unghi, în laboratoare special create pentru studierea stării de somn, cu voluntari scanaţi RMN. Visele sunt foarte importante în definirea personalităţii noastre prin acţiunea de consolidare a amintirilor, prin nuanţarea emoţiilor resimţite pe parcursul unei zile şi prin încărcarea cu semnificaţie a experienţelor pe care altfel le-am fi catalogat greşit sau le-am fi ignorat.

A fi sau a nu fi? REM sau non-REM?

Somnul REM este una dintre fazele somnului în care globii oculari au mişcări rapide – Rapid Eye Movement. Aici, visele sunt cele care îţi oferă un grad mare de inovaţie, de alterări ale impresiei de timp şi spaţiu.

Somnul non-REM este starea simplă de somn, cu viseşi care are rolul de a trasa „potecile” dintre neuroni şi de a face amintirile mai vii şi mai accesibile. În acest scop, visele sunt ceva mai ancorate în „realitate”, mai puţin bombastice.

Un cercetător pe nume Stickgold spune că ”misterul şi minunea viselor nu pot fi atinse de către ştiinţă. Ştiinţa ne ajută doar să apreciem mai bine cât de uimitoare pot fi acestea cu adevărat”.

Visele sunt stimulente eficace ale creativităţii. Poate de aceea Mendeleev a declarat că s-a inspirat dintr-un vis în procesul de compunere a celebrului Tabel Periodic al Elementelor.

*

Iar dacă abordăm un ton ludic, abandonând tonul academic şi imbrăţişând dimensiunea psihologică, putem declara că un alt rol al viselor este cel al poveştilor matinale în care fiecare povesteşte ce grozăvii a visat. Face parte din ritualurile dialogului familial. În plus, ce este mai plăcut decât să te trezeşti dintr-un vis în care păreai certat cu cei apropiaţi când, de fapt, să te înţelegi bine cu ei în realitate?

Vise plăcute să aveţi!