În vremurile în care se doarme din ce în ce mai puţin, există cetăţeni campioni la somn?! Tindem să nu credem că se înregistrează recorduri în acest „sport”. Însă, unii copii din Norvegia sunt încurajaţi să doarmă la 0 grade Celsius. Iată alt record. Probabil sunt excepţii, fiindcă ştim toţi că trebuie să dormim între 7 şi 9 ore pe noapte, la o temperatură situată între 17 şi 21 de grade Celsius. Şi mai ştim că în goana generală de azi nu ne mai permitem să dormim nici destul, nici după-amiaza. Oare?

shutterstock_93533437

Dincolo de a fi doar o simplă statistică, somnul insuficient întâlnit preponderent la populaţia activă din societatea occidentală este o problemă de maxim interes. Capacitatea de concentrare scade şi se apelează la stimulente de care se abuzează şi prin care se ajunge la probleme de sănătate. Sistemul imunitar slăbeşte, astfel încât mai mereu ne pândeşte câte un concediu medical – în care tot nu putem dormi suficient şi bine tocmai din cauza afecţiunilor de sănătate în cauză.

Totuşi, în China se doarme de regulă peste 9 ore. Ştim de la OCDE – Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică – ce în 2009 a adunat date despre somn din toate cele 30 de naţiuni membre şi le-a centralizat, ierarhizat şi analizat.

Rezultatele:

–          Aur pentru China – 542 minute/zi – timp de somn ca medie înregistrată pe cetăţean. În China dormitul este încurajat ca bună practică.

–          Argint pentru Franţa – 530 minute/zi – timp de somn ca medie înregistrată pe cetăţean. Rafinamentul cu odihnă suficientă se ţine şi întreţine.

–          Coada clasamentului: Japonia, cu cele 434 minute/zi contabilizate. Fie pur şi simplu nu le place somnul, fie sunt gata oricând la sacrificii pentru bunul mers al economiei şi al societăţii nipone, în general.

Statele Unite ale Americii se clasează în prima decadă de state, cu 537 minute. Dar de ce nu am spus nimic despre Spania, care este celebră pentru „siesta” cu care ne-a obişnuit? Este şi ea pe un loc bine plasat, iar dacă s-ar extinde numărul de state membre OCDE, clasamentul ar poziţiona Spania alături de zone din America de Sud, Asia sau Africa, unde cultura are aceeaşi provenienţă.

 

La culturi diferite, obiceiuri diferite legate de somn

Cultura scandinavă nu practică siesta, ci „călirea” copiilor datorită temperaturilor scăzute – o realitate generală în acea zonă geografică. În Mica Eră Glaciară – până la jumătatea sec. al XIX.-lea – se practica această „călire” şi în spaţiul carpato-danubiano-pontic, azi pierdută pe undeva prin înfofolirea excesivă şi rămasă, stingheră, numai în recomandările de multe ori ignorate ale medicilor pediatri.

Când plăpumile au început să fie folosite la scară largă în rândul populaţiei Fore, din Papua Noua Guinee, cazurile de astm s-au acutizat şi s-au răspândit cu amploare şi cu viteză, nu pentru că plăpumile erau necorespunzătoare, ci pentru că în ele îşi găseau loc căpuşele. Prin urmare, abandonarea plăpumilor s-a impus ca o constrângere.

Un veritabil obicei legat de dormit este cel al pădurenilor Kung sau al pigmeilor Efe, care se duc la somn doar când le este somn şi nu ştiu ce înseamnă orele fixe de culcare. Ştiu ce înseamnă somnul de după-amiază şi se bucură de lucrurile interesante stând treji.

Oare noi, românii, facem acest lucru?